Campioanele de la Municipal Târgoviște au pierdut la Moscova dar nu s-au făcut de râs în fața uneia dintre cele mai bune formații de pe continent. Târgoviștencele au început în forță și chiar au condus ostilitățile pe tabelă minute bune, intrând în avantaj după primul sfert, 26-22. Și partea a doua a fost echilibrată, cu o echipă oaspete care a ținut bine ritmul, dovedind o formă ofensivă excelentă. A fost 46-46 la pauza mare, dar lucrurile aveau să se schimbe în sfertul trei.
Municipal a slăbit în apărare, iar rusoaicele au marcat punct după punct. Dupree, Beliakova și Hammon au evitat o surpriză de proporții în play-off-ul EuroLigii. Diferența a ajuns la 17 puncte, dar Târgoviște a recuperat pe final, menținând o impresie generală bună pe terenul uneia dintre echipele cu greutate din baschetul european.
Înfrângere onorabilă pentru reprezentanta României, la capătul unui meci foarte disputat, în care s-au marcat 175 de puncte, cifră rar întâlnită la acest nivel.
Articol scris de Ionuț Marin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER